Vis sau realitate

Stăteam cumva deasupra unui munte, pe un colț de stâncă. Rece ca gheata . Știam ca in curand va veni lumea sa mă întrebe unde vreau să mă duc. Încercam să-mi încălzesc piciorele reci, dar ele parcă mai reci deveneau. Întuneric. Numai pe întuneric mă văd. Stăteam așa atârnată între ce caut eu aici? și unde să mă duc?. Mă gândeam la tot ce n-am făcut și cioburi de gheață îmi șfaiauu stomacul. Mă gândeam la tot ce am făcut, treceam ca un intercity prin viața mea, imaginile se blurau, nu mai știam cine mă năștea, cine mă trăgea cu sania, cine mă uita la grădiniță, cine mă pupa și cine mă iubea. Dar simțeam. Viermi calzi îmi treceau prin vene, spre inimă. Simțeam în nări miros înțepător-amar de vise abandonate și planuri de care viața a râs. De ce le-am mai visat dacă nu le-am împlinit? De ce le-am mai gândit dacă le-am uitat? Îmi duc mâna la ochi și ei ard ca două felinare-n noapte. Mă văd călătorind mai departe singură și-mi vine să mă strâng în brațe de mila mea. N-am la ce să mă întorc, dar nu mă pot desprinde. De gât îmi atârnă o sentință pe care simt că nu o merit, îmi strâng degetele în pumni, dar pumnii cad moi în gol. Nu mă mai lupt cu ei, nu mă mai lupt cu nimeni și, dacă nu azi, într-o zi sigur o să încetez să mă lupt și cu mine.

Când cred că mă trezesc, o văd pe maică-mea fluturându-și coama ei neagră, sălbatică, cu dinții ei tineri, perfecți, râzând în soare, și dintre toti, pe mine vine să mă îmbrățișeze prima. Mă fac caldă și moale, ca un pachet de unt uitat pe masă vara. În spatele ei, îi vedeam pe toți cei pe care i-am cunoscut, i-am iubit, i-am uitat, știam ai cui erau ochii care mi s-au lipit de inimă, știam care-i familia și care-s prietenii, știam numărul exact al persoanelor care mi-au spus că mă iubesc, dar și pe cel al căror teiubesc încă îl mai aștept, știam și îi vedeam vorbind ceva ce creierul meu nu reușea să-mi traducă. Voiam să mă ridic, le făceam cu mâna să mă aștepte, îi strigam pe nume, dar, de fapt, nu mi se clintea nici un fir de păr.




Mă trezesc în bubuituri puternice. Inima mea se întorcea la mine.

Tu dăruiești infinitul,eu nu știu să- l primesc , iartă-mă !

"Je suis Charlie "

O greseala imensa pe care o fac multi dintre cei care exprima opinii in urma unor atentate teroriste este generalizarea.


La fel ca si in cazul atentatelor de la 11 Septembrie 2001 din SUA, ori a celor de la Madrid – 2003 (unde au murit 16 romani) si Londra – 2005, exista o tendinta periculoasa de a spune : “Musulmanii sunt asa…si asa….si asa. Sa fie luate masuri”. Sigur, numai ca acestea trebuie aplicate extremistilor. Nu “musulmanilor” in general..


In lume sunt azi aproximativ 1,6 miliarde musulmani. Toti sunt teroristi? Toti raspandesc teroarea? Ar fi o drama mondiala, n-ar mai ramane piatra pe piatra.


Exista din pacate o traditie istorica a unor nuclee din lumea musulmana de a interpreta razboiul sfant (Jihad) mentionat in Coran ca un drept de a ucide pe “infideli”. Sunt destui care spun ca aceasta interpretare este eronata si exagerata.


In ultima suta de ani, cateva figuri au stat la baza interpretarii religiei islamice au stat la baza aparitiei unor organizatii teroriste.


Nu e tocmai un moment potrivit dupa atentatul de la Paris, dar exista o realitate cruda : peste 90% din victimele atentatelor teroriste in lumea islamica sunt co-religionarii teroristilor. Suniti fundamentalisti omoara siiti si invers. Iar ambele tabere extremiste ucis in masa oameni nevinovati. In Siria, Irak, Afganistan, Pakistan si in prea multe alte locuri.


E adevarat ca acestia au putut raspandi teroarea pe intregul mapamond. Si ca au fost educati in spiritul cultivarii mortii, nu al vietii. Drept pentru care moartea dusmanilor definiti propriei lor educatii dar si moartea lor este considerat un act de onoare, de bravura, demn de toata lauda. Asta e filozofia vietii lor, in acest spirit sunt de mici educati in unele madrassa (nu in toate).


Atentatul de azi de la Paris este si el inca un semn foarte dur al intolerantei si extremismului, mascat de un fanatism religios.
Eu nu cred ca acesti indivizi au ceva de-a face cu adevarata credinta islamica. Ei se folosesc doar de ea. O invoca in mercenariatul crimei pe care-l slujesc de la nastere pina la moare. Sunt sute de milioane de dolari anual invartiti in lumea terorismului. Aici e singura lor motivatie : banul si crima.


Poate ca acele caricaturi din Charlie Hebdo sunt ironii prea mari la adresa unor religii : crestina, musulmana, iudaica. Asta insa nu este un argument pentru crima.


https://twitter.com/suttonnick/status/552965732674568194/photo/1




Sursa foto:Ziare.com









Dar asta e realitatea : aceasta minoritate infioratoare e capabila de crime abominabile, ce inspaimanta toata lumea civilizata.
Iar spatiul aliat – NATO si UE – este primul vizat de amenintarea extremismului islamic. Pentru ca batalia lor pe viata si pe moarte e cu acest sistem de valori, pe care-l doresc ingenuncheat, redus la tacere, ingrozit prin crima.