Totusi cred ca omul este bun de la natura

Ma irita prostia, in special prostia tupeista care-si face publicitate la tot pasul.
Ma irita oamenii care nu tin la valori, care nu au valori, care traiesc o viata de dragul unor activitati minuscule si neimportante in esenta.
Ma ingrozeste uneori rautatea si salbaticia unora, comportament care da dovada de neomenie.

Incerc sa vad doar partea pozitiva in oameni, sa pot invata ceva de la ei si desigur sa fiu in interactiune pozitiva.
Dar gasesti unele persoane pustii, pustii in suflet intrucat nu poti descoperi nici cea mai mica parte a acelui pozitiv omenesc cautat.
Mereu am fost de parerea, ”oamenii trebuie priviti ca scop si nu ca mijloc”, dar desori te pomenesti in situatia sa fii tu abordat ca acelas mijloc, sau insasi faptul, sa fii folosit si ... aruncat.

Am impresia ca suntem la o piesa de teatru unde oamenii joaca fix dupa un scenariu scris de un ”autor inadecvat”, unde ficarea abordeaza ”legea junglei”si interpreteaza libertatea in felul cum ii este comod sau de fapt cum ii permite inteligenta sa constientizeze aceasta valoare esentiala a democratiei.
Ma intalnesc des cu persoane care par a fi blandetea, bunatateasi calmitatea intruchipata dar de fapt sub aceasta masca se ascundeferocitatea, stresul si aiureala.
E o masca atribuita pentru a crea impresii, o incercare formala de a ascundeadevarata persoana care sta in spate, care iese la suprafata doar in momentele cand ii permite conjunctura. Pentru astfel de persoane e cu mult mai usor sa joace teatru, sa fie inchistate, decat sa-si schimbe propria personalitate. Persoane slabe de fapt ! Formalismul si falsitatea ma ”scot de pe fix”, imi provoca stres si dezgust.

Sunt obosita de aceste comportamente, vreau o lume mai buna, vreau o lumemai simpla si mai adevarata, vreau oameni vii si reali in jurul meu, vreaupersonalititi adevarate care apreciaza viata in valoarea sa frumoasa si interactioneaza cu mediul social din perspectiva atitudinii pozitive fata de semeni.

Si iarasi, reiterez speranta mea, speranta mea intr-o lume mai buna, mai binevoitoare, mai amabila, mai corecta, care are tendinta spre bine, spre frumos si adevar...

Broasca si scorpionul

Candva, un scorpion a rugat o broasca sa-l duca de pe un mal pe altul.
"Si daca ai sa ma intepi? i-a replicat broasca.
"N- am sa te intep", a raspuns scorpionul, "ca asta ar insemna sa mori, ne-am scufunda amandoi si asta n-ar avea nici o logica."
La mijlocul raului, scorpionul a intepat sarmana broasca. In timp ce murea tragandu-l si pe scorpion la fund, ea a apucat sa-l mai intrebe: "De ce-ai facut-o? Care-i logica?"
"N-are nimic de a face cu logica", i-a raspuns sufocandu-se scorpionul. "Asta-i felul meu de a fi si n-am ce-i face."




Asemenea scorpionului, exista oameni in viata noastra care ne fac rau. Noi le luam comportamentul la modul personal dar totusi acesta este felul lor de a fi. Si cu toate acestea, noi ne dorim in continuare sa fie draguti, blanzi, atenti si grijulii.

Trecem prin multe vieti la rand, spunand „te rog, nu imi face rau” celor care ne-au facut rau iarasi si iarasi, incercand sa desfacem trecutul determinandu- i pe ei sa schimbe ceea ce fac sau au facut. Asemenea broastei din fabula, nu ascultam indrumarea interioara si speram ca rezultatul va fi diferit. Dar suntem intepati in continuare si, in loc sa ne intrebam de ce ne punem singuri in aceasta situatie, ii intrebam pe ceilalti de ce se poarta asa. Si, asemenea scorpionului, ei nu sunt gata sa imbratiseze iluminarea si intelegerea. Fac exact ceea ce stiu sa faca. Noi suntem victimele karmei noastre si ei sunt victimele energiilor lor. Si ne inecam impreuna.

Vis sau realitate

Stăteam cumva deasupra unui munte, pe un colț de stâncă. Rece ca gheata . Știam ca in curand va veni lumea sa mă întrebe unde vreau să mă duc. Încercam să-mi încălzesc piciorele reci, dar ele parcă mai reci deveneau. Întuneric. Numai pe întuneric mă văd. Stăteam așa atârnată între ce caut eu aici? și unde să mă duc?. Mă gândeam la tot ce n-am făcut și cioburi de gheață îmi șfaiauu stomacul. Mă gândeam la tot ce am făcut, treceam ca un intercity prin viața mea, imaginile se blurau, nu mai știam cine mă năștea, cine mă trăgea cu sania, cine mă uita la grădiniță, cine mă pupa și cine mă iubea. Dar simțeam. Viermi calzi îmi treceau prin vene, spre inimă. Simțeam în nări miros înțepător-amar de vise abandonate și planuri de care viața a râs. De ce le-am mai visat dacă nu le-am împlinit? De ce le-am mai gândit dacă le-am uitat? Îmi duc mâna la ochi și ei ard ca două felinare-n noapte. Mă văd călătorind mai departe singură și-mi vine să mă strâng în brațe de mila mea. N-am la ce să mă întorc, dar nu mă pot desprinde. De gât îmi atârnă o sentință pe care simt că nu o merit, îmi strâng degetele în pumni, dar pumnii cad moi în gol. Nu mă mai lupt cu ei, nu mă mai lupt cu nimeni și, dacă nu azi, într-o zi sigur o să încetez să mă lupt și cu mine.

Când cred că mă trezesc, o văd pe maică-mea fluturându-și coama ei neagră, sălbatică, cu dinții ei tineri, perfecți, râzând în soare, și dintre toti, pe mine vine să mă îmbrățișeze prima. Mă fac caldă și moale, ca un pachet de unt uitat pe masă vara. În spatele ei, îi vedeam pe toți cei pe care i-am cunoscut, i-am iubit, i-am uitat, știam ai cui erau ochii care mi s-au lipit de inimă, știam care-i familia și care-s prietenii, știam numărul exact al persoanelor care mi-au spus că mă iubesc, dar și pe cel al căror teiubesc încă îl mai aștept, știam și îi vedeam vorbind ceva ce creierul meu nu reușea să-mi traducă. Voiam să mă ridic, le făceam cu mâna să mă aștepte, îi strigam pe nume, dar, de fapt, nu mi se clintea nici un fir de păr.




Mă trezesc în bubuituri puternice. Inima mea se întorcea la mine.

Tu dăruiești infinitul,eu nu știu să- l primesc , iartă-mă !

"Je suis Charlie "

O greseala imensa pe care o fac multi dintre cei care exprima opinii in urma unor atentate teroriste este generalizarea.


La fel ca si in cazul atentatelor de la 11 Septembrie 2001 din SUA, ori a celor de la Madrid – 2003 (unde au murit 16 romani) si Londra – 2005, exista o tendinta periculoasa de a spune : “Musulmanii sunt asa…si asa….si asa. Sa fie luate masuri”. Sigur, numai ca acestea trebuie aplicate extremistilor. Nu “musulmanilor” in general..


In lume sunt azi aproximativ 1,6 miliarde musulmani. Toti sunt teroristi? Toti raspandesc teroarea? Ar fi o drama mondiala, n-ar mai ramane piatra pe piatra.


Exista din pacate o traditie istorica a unor nuclee din lumea musulmana de a interpreta razboiul sfant (Jihad) mentionat in Coran ca un drept de a ucide pe “infideli”. Sunt destui care spun ca aceasta interpretare este eronata si exagerata.


In ultima suta de ani, cateva figuri au stat la baza interpretarii religiei islamice au stat la baza aparitiei unor organizatii teroriste.


Nu e tocmai un moment potrivit dupa atentatul de la Paris, dar exista o realitate cruda : peste 90% din victimele atentatelor teroriste in lumea islamica sunt co-religionarii teroristilor. Suniti fundamentalisti omoara siiti si invers. Iar ambele tabere extremiste ucis in masa oameni nevinovati. In Siria, Irak, Afganistan, Pakistan si in prea multe alte locuri.


E adevarat ca acestia au putut raspandi teroarea pe intregul mapamond. Si ca au fost educati in spiritul cultivarii mortii, nu al vietii. Drept pentru care moartea dusmanilor definiti propriei lor educatii dar si moartea lor este considerat un act de onoare, de bravura, demn de toata lauda. Asta e filozofia vietii lor, in acest spirit sunt de mici educati in unele madrassa (nu in toate).


Atentatul de azi de la Paris este si el inca un semn foarte dur al intolerantei si extremismului, mascat de un fanatism religios.
Eu nu cred ca acesti indivizi au ceva de-a face cu adevarata credinta islamica. Ei se folosesc doar de ea. O invoca in mercenariatul crimei pe care-l slujesc de la nastere pina la moare. Sunt sute de milioane de dolari anual invartiti in lumea terorismului. Aici e singura lor motivatie : banul si crima.


Poate ca acele caricaturi din Charlie Hebdo sunt ironii prea mari la adresa unor religii : crestina, musulmana, iudaica. Asta insa nu este un argument pentru crima.


https://twitter.com/suttonnick/status/552965732674568194/photo/1




Sursa foto:Ziare.com









Dar asta e realitatea : aceasta minoritate infioratoare e capabila de crime abominabile, ce inspaimanta toata lumea civilizata.
Iar spatiul aliat – NATO si UE – este primul vizat de amenintarea extremismului islamic. Pentru ca batalia lor pe viata si pe moarte e cu acest sistem de valori, pe care-l doresc ingenuncheat, redus la tacere, ingrozit prin crima.

Ruperea de tradiție pentru educație

                            Ruperea de tradiție pentru educație

        Un fiu de căldărari renunță la tradiție ca să învețe mai mult.

De Mădălina Nenică

   Cătălin Stănescu  provine dintr-o familie de romi căldărari din Târgu Neamț. Pentru majoritatea celor din această etnie este normal ca după patru clase să renunțe la școală și să învețe meșteșugurile taților. La vârstă la care alții se căsătoreau, Cătălin a ales școala, un lucru rar întâlnit în rândul etniei din care provine. Tânărul este acum masterand în  cadrul Universității „Al.I. Cuza”  din Iași specializare Politici publice și management instituțional. 

 

Romii căldărari își duc traiul prin confecționarea și vânzarea obiectelor din aramă. „Cei din familia mea păstrează tradițiile, fetele se căsătoresc, fac copii, asta înseamnă să fii împlinit ca om. Nu își dau seama de importanța școlii. La noi, familia este cea mai importantă, iar părinții simt că au făcut ceva pentru copiii lor numai după ce îi văd la casa lor. Avem tradiții care se respectă, oricît de mult vom evolua”, spune Cătălin.

Aceste tradiții și-au pus amprenta în sufletul tânărului deoarece a fost nevoit de două ori săƒ fugă de acasăƒ, pentru a scăpa de o căsătorie aranjată.

 În primăvara anului 2013 Cătălin a fost chemat acasă de părinții lui, pentru a lua parte la o logodnă, ce nu știa însă , era faptul că tocmai el era cel ce avea să se logodească și mai mult decât atât să-și cunoască și viitoarea soție.

 Rita o tânără de etnie romă în vârstă de 17 ani, cu o rochița înflorată, codițe împletite și privirea în pământ, însoțită de părinți și fratele mai mare îl așteptau pe tânăr să ajungă.

 Odată intrat în casă, Cătălin a trebuit să accepte ceea ce se petrecea acolo, în caz contrar ,și-ar fi făcut familia de rușine, mai mult decât atât  i  s-ar fi interzis să mai părăsească locuința parințiilor urmând în cele din urmă să se concretizeze și căsătoria aranjată.

 După ce familiile tinerilor au stabilit detaliile căsătoriei , părinții tinerei au părăsit locuința lui Cătălin, în următoarele două ore tânărul a scotocit un pretext pentru a pleca de acasă invocând faptul că are de finalizat un proiect pentru facultate. Ajuns în Iași,  acesta a stat zile în șir  și s-a gândit cum să facă să scape de aceea căsătorie aranjată, căsătorie ce avea să-l împiedice să-și continuie studiile, școală fiind pentru băiat o prioritate.

 Pentru acest lucru ,a trebuit să rupă legătură cu familia să timp de 7 luni, timp ce i-a adus tânărului remușcări prin prisma faptului că și-a făcut familia de rușine și că riscă excluderea din comunitate. Din fericire , după cele 7 luni  a fost iertat de părinții lui, iar el a putut să-și vadă în continuare de drumul său . 

 

 Minunea însă nu a durat prea mult pentru că în vara anului 2014 Cătălin a fost din  nou pus în situația în care să se căsătorească cu altă fată Rebeca, de această data aflându-se acasă, în vacanța dinaintea începerii primului an de master. Părinții lui au recurs din nou la acest gest pentru că au considerat că este suficientă  cartea  care a  învățat-o băiatul lor, iar cel mai bun lucru care ar fi putut să-l facă era să-și formeze o familie și să se întoarcă în comunitate.

 La aflarea acestui zvon, tânărul s-a îngrozit, și-a luat buletinul  și a fugit de acasă, nu știa încotro să se îndrepte, însă în cele din urmă  s-a adăpostit în casă unui prieten, fapt ce l-a scăpat pentru a două oară de însurătoare.

„ A fost o perioadă  cumplită  pentru că a trebuit să mă descurc singur , dar cel mai dureros pentru mine a fost faptul că trebuit să-mi ascund identitatea , aceea de a fi rom căldărar ,față de mine insumi  “.œCătălin spune asta pentru că a fost foarte greu pentru el sa fugă de propriile traditii , si să se rupă de familia sa, dar si pentru faptul că a trebuit să se intretină singur.

 

Amintirile băiatului despre copilărie oscilează între traditiile pe care familia încerca să le păstreze  și noua viziune care se întrezărea odată cu școlarizarea. Când era micuț, băiatul era luat de rude în pelerinaj prin țară. Cătălin își amintește din poveștile bunicilor cum aceștia se stabileau în apropierea unei ape, își întindeau corturile și începeau să prelucreze metalul. În timp ce bărbații confecționau  căldări, ceaune si ibrice, femeile se ocupau cu vînzarea lor, cu ghicitul, cu farmecele, în schimbul alimentelor sau a cîtorva bănuți. De asemenea, cutreierând țara, romii își promiteau copiii  pentru a întemeia familii cînd vor crește,  cu alți romi  cu care se intanleau  in timp ce cutreierau țara ,făcînd astfel un legămint că se vor întîlni și peste ani, tradiție ce s-a păstrat de atunci si pană in zilele noastre.  Cătălin a trebuit să sacrifice aceste tradiții pentru că pe un copil rom, școala îl obligă să renunțe la unele lucruri. Astfel, tînărul mărturisește că pînă în clasa a patra era un elev mediocru, dar lăudat de învățătoare pentru cumințenia sa,  fiind în "bisericuță" lui alături de ceilalți copii romi.

La începutul clasei a cincea, lucrurile s-au schimbat. "Am rămas singurul în clasă dintre elevii romi care au continuat școala, acest lucru m-a făcut să vreau să mă integrez între colegii care nu erau de etnie romă. După ore, cînd mă jucăm pe stradă cu prietenii din copilărie, îmi dădeam seamă cît de mult am avansat la școală, pentru că deja nu mai aveam subiecte în comun cu ei. De asemenea, bunicul meu, care m-a susținut tot timpul să învăț îmi interzicea să mă joc cu ei, dorind pentru mine să am posibilitatea de a avea o funcție importantă în viață" . Dragostea de carte a băiatului a fost transmisă de la bunicul sau, care și-a dat seama de importanta învățăturii. "Bunicul a vrut că nepoții lui să învețe, din partea lui avînd o educație aleasă. Mi-a spus că, dacă merg mai departe cu școala, pot ajunge cineva", își amintește Cătălin. Liceul l-a făcut în Tîrgu Neamț, alegînd, în locul căsătoriei, să studieze. "Sînt romi care fac cîte patru clase, apoi revin în familie, se căsătoresc, au copii, iar viață asta pentru ei li se pare ceva normal. Nu vor mai mult, pentru că așa știu că trebuie să fie", spune băiatul. "Străbunicul a fost unul dintre puținii căldărari din România care știau să citească. El a învățat de la soldați în al Doilea Război Mondial. Acest lucru s-a transmis și bunciului, care tot timpul a vrut mai mult pentru nepoții lui", spune Cătălin. Deși este un drum diferit pentru un rom, din partea familiei a avut surpriză să fie susținut. "Mamă și tata nici nu știau bine ce înseamnă facultate. Știau doar că băiatul lor este student, fără să știe exact ce înseamnă asta. Mi-au spus de la început că o să trebuisca să mă descurc singur dacă asta am ales, dar după o săptămină m-au sunat și mi-au spus să merg la autocar, pentru că mi-a pus pachet", își amintește Cătălin. Totuși, pentru un rom care se rupe de comunitate, unele lucruri sînt de nerecuperat. 

Această alegere , a fost una preserată de  multe piedici,greutăți , nesiguranță dar și de împliniri, împliniri profesionale și morale. Astăzi, întorcăndu-se pe străduță în care a copilărit , Cătălin privește în urmă cu nostalgie și speranță, speranța că și alții îi vor urma calea și că va constitui un exemplu pentru generațiile următoare.

 Zărit de vecinii de altădată , este întrebat dacă nu cumva a înebunit de la atâta €învătătură  și dacă mai are de gând să mai facă multă școală.

 El răspunde senin: “Prefer să rămân cu nebunia mea”!

 Articol scris in cadrul proiectului “Privește dincolo de aparențe”, implementat de Asociația pentru Dezvoltare Continuă AD Plus, proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.